Amânarea Aplicării Pedepsei

Amânarea aplicării pedepsei

I. Ce este amânarea aplicării pedepsei?   

Amânarea aplicării pedepsei (în termeni comuni, „amânarea pedepsei”), este o formă de individualizare a sancțiunii penale. Prin aceasta, instanța stabilește, în concret, o pedeapsă, dar consideră că aplicarea ei nu este necesară. 

Instanța de judecată va dispune supravegherea în stare de libertate a făptuitorului pentru un termen de 2 ani.

Mai precis, inculpatul nu numai că nu va executa pedeapsa cu închisoarea; acesta nici măcar nu va suferi o condamnare penală, nu va suferi nicio decădere, interdicție sau incapacitate ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.

Spre deosebire de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, amânarea aplicării pedepsei NU reprezintă o condamnare penală.

Persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei execută măsurile și obligațiile stabilite în sarcina sa prin hotărârea definitivă în stare de libertate. 

Dacă nu respectă măsurile și obligațiile impuse, instanța poate revoca măsura amânării și dispune executarea pedepsei.

II. Condiții pentru a beneficia de amânare 

a. Pedeapsa aplicată de către instanța de judecată în cadrul procesului penal actual este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni. Dacă instanța de judecată se orientează spre a aplica o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 2 ani, persoana acuzată nu va putea beneficia de amânarea aplicării pedepsei.

Atenție, totuși, că simplul fapt al aplicării unei pedepse cu închisoarea pe o durată mai redusă de 2 ani nu garantează că instanța va dispune și amânarea aplicării pedepsei. 

Instanța de judecată este suverană în a aprecia dacă poate dispune amânarea aplicării pedepsei. Persoana acuzată poate face, însă, eforturi concrete pentru a arăta instanței de judecată că merită să beneficieze de măsura amânării aplicării pedepsei.

b. Persoana acuzată nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii.

c. Acuzatul trebuie să își dea acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

d. Instanța apreciază că nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse, că simpla stabilire a pedepsei în sarcina acuzatului este suficientă pentru ca acesta să își corecteze conduita și pentru a preveni infracțiuni viitoare.

e. Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare. 

f. Cel acuzat nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat să împiedice aflarea adevărului, identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au participat la săvârșirea infracțiunii.

III. Ce se întâmplă, în concret?

Instanța va stabili în sarcina acuzatului, prin hotărâre, o serie de obligații.

Nerespectarea obligațiilor va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, obligând persoana condamnată să execute pedeapsa în regim de detenție. 

Săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere atrage, de principiu, revocarea amânării aplicării pedepsei. Dacă infracțiunea săvârșită este din culpă, instanța are posibilitatea de revoca amânarea aplicării pedepsei.

Prin hotărâre, se va stabili un termen de supraveghere de 2 ani pe durata căruia condamnatul va trebui să respecte măsurile de supraveghere (de exemplu, prezentarea la serviciul de probațiune, interdicția de a părăsi statul fără permisiunea instanței) și să execute obligațiile ce îi revin.

Se vor stabili, totodată, în sarcina persoanei și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

În plus, în sarcina persoanei va fi stabilită obligația de a acoperi prejudiciul civil pe care l-a produs (în măsura în care există acest prejudiciu) și cheltuielile de judecată.

Cu ce vă putem ajuta?

Consultarea unui profesionist avocat este importantă.

Persoana acuzată, prin avocat, va face eforturi pentru a arăta instanței că se poate  îndrepta în stare de libertate, fără a fi necesară executarea pedepsei în sistemul penitenciar. Avocatul poate sfătui persoana acuzată asupra conduitei pe care trebuie să o aibă de-a lungul procesului penal, asupra eforturilor necesare a fi depuse astfel încât acuzatul să beneficieze de amânarea aplicării pedepsei. Avocatul va prezenta instanței probe și va pune concluzii astfel încât să arate posibilitatea concretă a acuzatului de a se îndrepta.

Despre noi

Avocat Andrei-Mihnea Gane, Partener

Suntem un cabinet de avocați din București, cu experiență bogată în activitatea de litigii de drept civil și litigii comerciale.

Oferim servicii avocațiale și planuri personalizate de consultanță juridică. Ne recomandăm prin rezultatele obținute și prin atitudine deschisă față de clienții noștri, informându-i prompt și complet asupra demersurilor juridice și asupra riscurilor pe care acestea le implică, identificând împreună cea mai favorabilă soluție

Contactați-ne

Lăsați-ne un mesaj

Despre noi

Avocat Andrei-Mihnea Gane, Partener

Suntem un cabinet de avocați din București, cu experiență bogată în activitatea de litigii de drept penal.

Oferim servicii avocațiale și planuri personalizate de consultanță juridică. Ne recomandăm prin rezultatele obținute și prin atitudine deschisă față de clienții noștri, informându-i prompt și complet asupra demersurilor juridice și asupra riscurilor pe care acestea le implică, identificând împreună cea mai favorabilă soluție

Contactați-ne

Lăsați-ne un mesaj