Lovirea sau alte violențe este una dintre cele mai frecvente infracțiuni contra persoanei. Iată ce prevede legea în textul actualizat, când fapta devine mai gravă și ce trebuie să știți dacă sunteți acuzat sau dacă sunteți victimă.
Ce spune legea (art. 193 Cod Penal)
(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.
(2¹) Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) și (2) se majorează cu o treime atunci când:
- a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
- b) victima este un minor;
- c) fapta este săvârșită în public;
- d) făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(3) Acțiunea penala se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) În cazul faptelor săvârșite în condițiile alin. (2¹), acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu.
Ce înseamnă, în concret
Art. 193 sancționează două forme. Potrivit alin. (1), lovirea sau orice act de violență cauzator de suferințe fizice; potrivit alin. (2), fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea, evaluate prin cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale. Numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin certificatul medico-legal este criteriul principal de încadrare: peste 90 de zile, ori în prezența uneia dintre consecințele grave, fapta devine vătămare corporală (art. 194).
Circumstanțele agravante și plângerea prealabilă
Conform alin. (2¹), limitele de pedeapsă se majorează cu o treime în situațiile acolo enumerate — între altele, când victima se află în îngrijirea făptuitorului, este minoră, fapta este săvârșită în public sau autorul are asupra sa o armă. Pentru faptele de la alin. (1) și (2), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [alin. (3)]; în cazul formelor agravate de la alin. (2¹), ea poate fi pusă în mișcare și din oficiu [alin. (4)].
De ce este esențială asistarea de un avocat
Încadrarea, valoarea probatorie a certificatului medico-legal, calculul termenului de plângere prealabilă și posibilitatea împăcării sunt aspecte care influențează direct soluția. Asistarea de un avocat este utilă atât persoanei acuzate, cât și victimei care urmărește repararea prejudiciului.

Mihnea Gane